hramul manastirii secu: 29 august

Hramul Manastirii: 29 August - " Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul"
		Manastirile noastre, presarate pe intreg pamantul tarii, sunt comorile de cultura, arta si civilizatie ale neamului creator de incontestabile valori, marturii graitoare ale unui trecut bogat in oameni de isprava si fapte pilduitoare. Poporul roman, constient de rostul sau in lume, a impletit, in intreaga sa istorie "iubirea de lege si mosie" cu viata si dezvoltarea Bisericii stramosesti. In toate timpurile, manastirile au slujit ca locasuri de adapost si reculegere pentru cei care "au parasit lumea" si si-au inchinat viata singuratatii pentru a lauda puterea cea nemarginita a lui Dumnezeu, dar , mai cu seama, aceste asezaminte au slujit ca lacasuri de mangaiere in necazuri si in dureri, pentru ca apoi, in vremurile de restriste, manastirile sa reprezinte veritabile cetati de aparare in fata navalitorilor straini. Multimea de carti si manuscrise ce s-au mai putut pastra si care se mai gasesc inca prin bibliotecile si muzeele manastirilor ne arata, pe de alta parte, cat de mult iubeau calugarii cultura si arta. Sinaxar 29 August În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan. Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5). Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Manastirea Secu

Mareste imaginea.

Manastirea Secu este una dintre vechile vetre monahale ortodoxe din judetul Neamt. Aflata intre localitatile nemtene Vanatori si Pipirig, manastirea a fost construita in anul 1602, de catre marele vornic Nestor Ureche, tatal marelui cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihastrii, numita atunci "Schitul lui Zosima", asezamant intemeiat in anul 1564.

Manastirea Secu - scurt istoric

Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca, a carei vechime se ridica la aproape cinci sute de ani. In jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetatii Neamt, pe valea paraului Secu, se aseaza un grup de sihastri care vor intemeia mai apoi, in anul 1530, sub conducerea ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi nume, "Schitul lui Zosima".

 

Domnitorul Petru Rares (1527-1546) a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Schitul a fost ingradit cu zid de piatra in anul 1550, de catre doamna Elena, sotia voievodului, si de fiii sai. Din acest zid se mai pastreaza astazi o mica parte, la intrarea in manastire, in dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, in urma cu cinci secole, fusese poarta de intrare in schit si clopotnita acestuia.

Acelasi domnitor, anume Petru Rares, in prima lui domnie, a intarit stapanirea asupra pamanturilor ce apartineau mosiei Cetatii Neamt, daruindu-le calugarilor de pe valea paraului Secu. Episcopul Melchisedec Stefanescu, vorbind despre inceputurile Manastirii Secu, aminteste ca pana in anul 1910, pe zidul clopotnitei din manastire, in nisa unde se afla acum o fresca cu Sfantul Ioan Botezatorul, se gasea pisania originala de la biserica construita de voievodul Petru Rares, pisanie care s-a deteriorat, din cauza asprimii vremurilor.

 

In vremea voievozilor Alexandru Lapusneanu (1552-1561; 1564-1568), Petru Schiopu (1574-1579; 1581-1591) si Aron Tiranul (1591-1595), schitul lui Zosima mai primeste cateva danii spre folosinta si intretinerea calugarilor sihastri din aceste locuri. Astfel, spre sfarsitul secolului al XVI-lea, schitul lui Zosima cunoaste o dezvoltare deosebita, mai ales din punct de vedere economic.

In secolul al XVII-lea, Nestor Ureche, vornicul Tarii de Jos, tatal cunoscutului cronicar Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa Mitrofana, ctitoresc manastirea de piatra, in forma de cetate dreptunghiulara, cu biserica mare in mijlocul zidurilor, careia ii aseaza drept hram "Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatorit in fiecare an, la data de 29 august.

 

Nestor Ureche ajunsese in randurile celor dintai boieri ai Moldovei, sub domnia lui Ieremia Movila, prin bogatia casei sale, catre care se indreptau veniturile a peste saptezeci de sate, dar si prin istetimea mintii. El avea demnitatea de "mare vornic", fiind judecatorul principal al tarii si "mai marele curtii domnesti".

Marele boier a inzestrat aceasta ctitorie cu odoare, carti si mosii, asa cum erau inzestrate toate manastirile domnesti in vremea voievodului Ieremia Movila. Pe atunci in scaunul Mitropoliei Moldovei era Gheorghe Movila, fratele voievodului, egumen la Manastirea Secu fiind ieroschimonahul Dosoftei.