Hramul Manastirii: 29 August - " Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul"  |  | ||||||
 | | ||||||
 |  |  |  | | |||
 Manastirile noastre, presarate pe intreg pamantul tarii, sunt comorile de cultura, arta si civilizatie ale neamului creator de incontestabile valori, marturii graitoare ale unui trecut bogat in oameni de isprava si fapte pilduitoare. Poporul roman, constient de rostul sau in lume, a impletit, in intreaga sa istorie "iubirea de lege si mosie" cu viata si dezvoltarea Bisericii stramosesti. In toate timpurile, manastirile au slujit ca locasuri de adapost si reculegere pentru cei care "au parasit lumea" si si-au inchinat viata singuratatii pentru a lauda puterea cea nemarginita a lui Dumnezeu, dar , mai cu seama, aceste asezaminte au slujit ca lacasuri de mangaiere in necazuri si in dureri, pentru ca apoi, in vremurile de restriste, manastirile sa reprezinte veritabile cetati de aparare in fata navalitorilor straini. Multimea de carti si manuscrise ce s-au mai putut pastra si care se mai gasesc inca prin bibliotecile si muzeele manastirilor ne arata, pe de alta parte, cat de mult iubeau calugarii cultura si arta. Sinaxar 29 August În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.  Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5). Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi. | |||||||
miercuri, 7 decembrie 2011
hramul manastirii secu: 29 august
manastirea secu
Manastirea Secu
Manastirea Secu este una dintre vechile vetre monahale ortodoxe din judetul Neamt. Aflata intre localitatile nemtene Vanatori si Pipirig, manastirea a fost construita in anul 1602, de catre marele vornic Nestor Ureche, tatal marelui cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihastrii, numita atunci "Schitul lui Zosima", asezamant intemeiat in anul 1564.
Manastirea Secu - scurt istoric
Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca, a carei vechime se ridica la aproape cinci sute de ani. In jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetatii Neamt, pe valea paraului Secu, se aseaza un grup de sihastri care vor intemeia mai apoi, in anul 1530, sub conducerea ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi nume, "Schitul lui Zosima".
Domnitorul Petru Rares (1527-1546) a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Schitul a fost ingradit cu zid de piatra in anul 1550, de catre doamna Elena, sotia voievodului, si de fiii sai. Din acest zid se mai pastreaza astazi o mica parte, la intrarea in manastire, in dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, in urma cu cinci secole, fusese poarta de intrare in schit si clopotnita acestuia.
Acelasi domnitor, anume Petru Rares, in prima lui domnie, a intarit stapanirea asupra pamanturilor ce apartineau mosiei Cetatii Neamt, daruindu-le calugarilor de pe valea paraului Secu. Episcopul Melchisedec Stefanescu, vorbind despre inceputurile Manastirii Secu, aminteste ca pana in anul 1910, pe zidul clopotnitei din manastire, in nisa unde se afla acum o fresca cu Sfantul Ioan Botezatorul, se gasea pisania originala de la biserica construita de voievodul Petru Rares, pisanie care s-a deteriorat, din cauza asprimii vremurilor.
In vremea voievozilor Alexandru Lapusneanu (1552-1561; 1564-1568), Petru Schiopu (1574-1579; 1581-1591) si Aron Tiranul (1591-1595), schitul lui Zosima mai primeste cateva danii spre folosinta si intretinerea calugarilor sihastri din aceste locuri. Astfel, spre sfarsitul secolului al XVI-lea, schitul lui Zosima cunoaste o dezvoltare deosebita, mai ales din punct de vedere economic.
In secolul al XVII-lea, Nestor Ureche, vornicul Tarii de Jos, tatal cunoscutului cronicar Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa Mitrofana, ctitoresc manastirea de piatra, in forma de cetate dreptunghiulara, cu biserica mare in mijlocul zidurilor, careia ii aseaza drept hram "Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatorit in fiecare an, la data de 29 august.
Nestor Ureche ajunsese in randurile celor dintai boieri ai Moldovei, sub domnia lui Ieremia Movila, prin bogatia casei sale, catre care se indreptau veniturile a peste saptezeci de sate, dar si prin istetimea mintii. El avea demnitatea de "mare vornic", fiind judecatorul principal al tarii si "mai marele curtii domnesti".
Marele boier a inzestrat aceasta ctitorie cu odoare, carti si mosii, asa cum erau inzestrate toate manastirile domnesti in vremea voievodului Ieremia Movila. Pe atunci in scaunul Mitropoliei Moldovei era Gheorghe Movila, fratele voievodului, egumen la Manastirea Secu fiind ieroschimonahul Dosoftei.
miercuri, 23 noiembrie 2011
manastirea sf ilie- hram sf ilie 20 iulie
Sinaxar 20 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul.
Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.
Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : "Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! ". La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat, ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.
Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii. Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.
Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : " Pâna când veti schiopata in genunchi ? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la el ! ". El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : " Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu ". Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea cereasca.
Când regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul lui Iuda. Epuizat de cât mersese in pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa. Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : " Sânt plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas singur iar ei incearca sa imi ia viata ". Dumnezeu ii porunci sa iasa si sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi, Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)
Regele Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel , cerând - la sfatul lui Isabel - ca acesta sa fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : " Chiar pe locul in care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar prostituatele se vor lafai in sângele tau ". El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului sau.
Achab muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.
Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse : " Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da ". Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu "ca" luat in cer (Parintii au subliniat ca acest " ca ", adaugat in versiunea Septanta arata ca Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : " Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! ". El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : " Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! ".
Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).
Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei 17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse : " Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei ", facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop.
Mai multe icoane cu sfantul maritul prooroc Ilie Tezviteanul.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie I (întâiul), Patriarh de Ierusalim.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Flavian al II-lea, Patriarh de Antiohia.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie Chavchavadze (cel Drept), in Georgia.
Sfântul Ilie, numit şi "Regele neîncoronat al Georgiei," sau "Părintele poporului" şi "cel Drept," aparţine nobilei familii Chavchavadze. Născut la 27 octombrie 1837 în satul Qvareli din Kakheti, a învăţat la început acasă, cu mama sa să scrie şi să citească, pe lângă rugăciunea şi legea lui Dumnezeu. La vârsta de opt ani a fost trimis să studieze cu Arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Qvareli, iar anii petrecuţi cu acesta aveau să lase urme de neşters în viaţa acestui sfânt. Ilie şi-a continuat educaţia la un internat din Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curţii, care a fost, de fapt, liceul. Părinţii săi au murit devreme, aşa încât fraţii rămaşi orfani au trecut în grija mătuşii lor, Macrina.
În 1857 Ilie s-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universităţii St. Petersburg, unde şi-a dat toată silinţa să se desăvârşească ca individ, studiind şi citind foarte mult. Era fascinat de istoria georgiană şi îşi petrecea majoritatea timpului în bibliotecă, studiind arhivele şi căutînd texte georgiene vechi. Chiar dacă rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie nu era interesat să încununeze studiile sale cu o diplomă în drept, de aceea în anul IV a părăsit facultatea şi s-a întors în Georgia.
Ilie avea convingerea că o naţie care-şi uită istoria este ca un cerşetor "care nu ştie de unde vine şi încotro se-ndreaptă." De aceea a căutat să inspire concetăţenilor săi respectul pentru gloriile trecute ale naţiunii şi credinţa strămoşilor lor faţă de legea creştină şi faţă de poporul georgian.
manastirea sf sava bucuresti-hram sf sava 12 aprilie
Sf. Mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie) [1]
Sfântul Sava de la Buzău este cunoscut şi sub numele de Sava Gotul, deoarece, în actul său martiric se arată că el era socotit „got de neam”, în vremea aceea Dacia fiind stăpânită de goţii migratori. Se ştie că scriitorii antici, referindu-se la populaţia autohtonă daco-romană, aveau obiceiul să menţioneze popoarele care deţineau puterea militară şi politică, şi nu pe băştinaşii supuşi. De aceea Dacia era uneori numită Gothia, după populaţia migratoare dominantă.
Sfântul Sava s-a născut pe la anul 334 într-un sat din zona Buzăului, nu departe de râul Mousaios (Buzăul de astăzi). Cei ce l-au cunoscut spun că încă din copilărie s-a arătat râvnitor în credinţa creştină, aceasta probabil datorită şi faptului că părinţii săi erau creştini.[2] Totodată se menţionează faptul că era un om drept în credinţă, blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare, liniştit şi negrabnic la cuvânt.
Îndrumătorul său duhovnicesc era preotul Sansalas, din satul respectiv. În acelaşi timp, evlaviosul Sava era apropiat sufleteşte şi de preotul Gutticas, care păstorea într-o cetate apropiată. Prin aceşti slujitori şi prin legătura neîntreruptă cu poporul dreptcredincios, prin post şi rugăciune, tânărul Sava şi-a sporit evlavia, blândeţea, smerenia, iubirea de adevăr şi statornicia în credinţa ortodoxă.
Prin anii 369-372, regele got Atanaric va dezlănţui o cumplită prigoană asupra creştinilor. În apropierea Sfintelor Paşti ale anului 372, Sfântul Sava ştiind că preotul său, Sansalas era plecat din sat, s-a hotărât să meargă în parohia în care slujea Gutticas, pentru a prăznui Învierea acolo. Pe când mergea pe cale însă, după cum spune actul său martiric, i s-a arătat un bărbat foarte mare şi luminos la înfăţişare care i-a spus să meargă la preotul Sansalas, care se reîntorsese în sat, fără ca tânărul Sava să ştie. Nevrând să se supună, din senin s-a iscat un nor mare de zăpadă care l-a determinat pe acesta să se întoarcă în sat. În a treia noapte a Sfintelor Paşti, în sat a năvălit Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, care i-au legat atât pe preotul Sansalas, cât şi pe tânărul Sava (pe acesta din urmă aşa gol cum fusese găsit în patul în care dormea) şi i-a purtat prin văi împădurite care fuseseră arse de curând, prin cioturi ascuţite, biciuindu-i. Făcându-se ziuă, prigonitorii au văzut însă că pe trupul Sfântului Sava nu se afla nici un semn de vătămare, de aceea s-au înfuriat şi mai tare l-au răstignit pe două osii şi l-au trântit la pământ, lăsându-l să se chinuiască apropae toată ziua şi noaptea ce au urmat. Spre dimineaţă. o femeie ce trecea pe acolo l-a dezlegat, dar el a continuat să rămână în locul acela, netemându-se de ceea ce avea să urmeze. Când Atharid a aflat de aceasta, a poruncit ca Sfântul să fie legat cu mâinile de o grindă, după care a adus la el mâncăruri jertfite idolilor, din care l-au obligat să mănânce. Însă Sfântul a spus că acele mâncăruri sunt spurcate, ca şi cel ce le-a trimis, mărturisindu-l pe Hristos ca fiind singurul Stăpân şi Domn. Auzind aceste, unul din slujitori a aruncat în pieptul Sfântului un drug de fier ascuţit, dar Sfântul a rămas nevătămat, prin credinţa şi darul lui Dumnezeu. Auzind toate acestea, Atharid a poruncit ca preotul Sansalas să rămână legat, iar Sfântul Sava să fie aruncat în râul Mousaios. Când au ajuns însă pe malul râului, slujitorii înfricoşaţi de minunile care le văzuseră, voiau să-l lase pa Sfânt să fugă, dar acesta s-a împotrivit, rugându-i să împlinească porunca până la capăt. Atunci, slujitorii i-au pus peste gât un lemn, şi aşa l-au aruncat în apă. Astfel s-a săvârşit din această viaţă, prin lemn şi prin apă, Sfântul Sava, la vârsta de 38 de ani. După ce l-au înecat, ucigaşii i-au scos afară din apă trupul, pe care însă l-au lăsat neîngropat, şi au plecat. Trupul său a fost găsit nevătămat de fraţii creştini şi îngropat cu cinstea cuvenită, într-un loc tainic, ştiut numai de ei.
La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia, Iulius Soarnus, a trimis bărbaţi vrednici de încredere pentru a ridica moaştele Sfântului Sava şi a le duce în Capadocia. Într-o epistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare confirmă primirea nepreţiosului dar, mulţumind totodată pentru ajutorul acordat. Aceste sfinte moaşte au fost însoţite şi de o scrisoare a episcopului Tomisului de la acea dată, Bretanion, în care se descrie martiriul Sfântului Sava.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Sfântul Sava de la Buzău (Sava Gotul) | |
|---|---|
 | |
| Date importante | |
| Născut/ă | 334, Regiunea Buzăului de azi |
| Decedat/ă | 372, Regiunea Buzăului de azi |
| Venerat/ă în | Bisericile ortodoxe, Biserica Catolică |
| Beatificat/ă | 374, Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile cel Mare |
| Sărbătoare | 12 aprilie |
| Însemne | un trunchi de copac |
 Sfinți | |
Sinaxarele amintesc apropierile sufletești ale Sfântului Sava de la Buzău de doi preoți din sate învecinate, un anume Sansalas și un altul, Gutticas. Între anii 369 și 372, în timpul prigoanei creștinilor pornită de Atanaric, rege got, legenda vorbește despre o apariție, a unui „bărbat foarte mare și luminos”, care îi spune Sfântului Sava să se alăture preotului Sansalas în ceea ce avea să-i fie începutul martiriului. Astfel, la porunca lui Atharid, fiul unui dregător got — Rotheseu —, sunt legați, biciuiți și târâți prin păduri incendiate. Rănile de pe trupul mucenicului se vindecă însă peste noapte, ceea ce-i înfurie pe prigonitori, care îl răstignesc pe două osii. A doua zi, spre dimineață, este eliberat de către o femeie, dar Sfântul Sava refuză să fugă. Atharid îl silește apoi să mănânce, împreună cu preotul Sansalas, din carnea jertfită idolilor. La împotrivirea mucenicului și la mărturisirea credinței sale în Hristos ca singur Dumnezeu, i se leagă un lemn de gât și este aruncat în Mousaios, găsindu-și sfârșitul astfel, „prin lemn și apă”, la vârsta de 38 de ani. Trupul i-a fost găsit de credincioșii creștini și îngropat conform tradițiilor.
În anul 374, Sfântul Vasile cel Mare dispune aducerea moaștelor, împreună cu descrierea martiriului Sfântului Mucenic Sava, într-o scrisoare a lui Bretanion, episcopul Tomisului de atunci, în Capadocia.
Sfântul Mucenic Sava de la Buzău este celebrat, în cultul român ortodox, la 12 aprilie (deși apare alteori în dreptul zilei de 18 aprilie), iar conform calendarului romano-catolic, pe 28 aprilie.
[modificare] Bibliografie
- Epifanie, „Sfântul Mucenic Sava”, în vol. Sfinți români și apărători ai Legii strămoșești, E.I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 194.
- „Martiriul Sf. Sava Gotul” în Actele martirice, București, 1982, p. 319 ș.u.
[modificare] Legături externe
- Sf. Mucenic Sava de la Buzău, Sinaxar Ortodox cf. Universității Ovidius
- Viețile Sfinților, 12 volume, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1991–1998
- Site dedicat Sfântului Sava de la Buzău (biografie, acatist, discuții)
manastirea sf sava
Manastirea Sfantul Sava si Academia Domneasca - Bucuresti
Manastirea Sfantul Sava - Bucuresti
Manastirea Sfantul Sava este una dintre vechile manastiri ce impodobeau odinioara Bucurestiul. O veche biserica, inchinata probabil Sfintei Treimi, se afla deja zidita pe locul viitoarei biserici brancovenesti, inca din secolul al XVI-lea. Se crede ca aceasta manastire era inchinata Bisericii Invierii din Ierusalim, adica Sfantului Mormant.
In anul 1688, impreuna cu fratele sau, Constantin Cantacuzino, Serban Cantacuzino va infiinta Scoala de la Sfantul Sava. In anul 1694, Sfantul Constantin Brancoveanu a transformat aceasta scoala in Academie Domneasca, stabilind o programa de invatamant si dandu-i fonduri materiale.
Aceasta scoala domneasca, cea mai inalta din Tara Romaneasca, si-a inceput activitatea langa Manastirea Sfantul Sava. Astfel, chiliile de la Manastirea Sfantul Sava au gazduit vreme de un secol si jumatate prima forma de invatamant superior din Tara Romaneasca.
La inceputul secolului al XVIII-lea, Sfantul Constantin Brancoveanu (1654-1714) va rezidi biserica manastirii (1709), largindu-i zidurile, cat si cladirea Academiei Sfantului Sava. Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, Alexandru Ipsilanti va reconstrui din nou cladirea Academiei Domnesti, aflata in cadrul Manastirii Sfantul Sava. La inceputul secolului al XIX-lea, Ion Caragea va intari si el cladirile domnesti de aici.
Intre anii 1848-1870 sunt daramate toate cladirile manastirii, ultima daramata fiind biserica brancoveneasca; aceasta din urma era deja mult prea slabita de cutremure, reparatiile lasandu-se mult asteptate. In anul 1877, pe locul fostei biserici brancovenesti a fost asezata statuia lui Mihai Viteazul.
Pe locul cladirilor vechii Academii Domnesti se construieste o noua cladire, cu mult mai incapatoare decat cea initiala, dupa planul arhitectural intocmit de Alexandru Orascu. Academia de atunci este Universitatea de astazi, aceleia adaugandu-i-se o mansarda si cateva sali.
De-a lungul noii Academii s-a construit un bulevard foarte lat, insa scurt numai cat lungimea cladirii, numit pe atunci b-dul Academiei. Abia dupa anul 1880, bulevardul va fi prelungit pana spre Gradina Cismigiu, primind numele de b-dul Regina Elisabeta.
Academia Domneasca Sfantul Sava
Academia Domneasca Sfantul Sava a fost intemeiata in anul 1688, in centrul orasului Bucuresti, la initiativa stolnicului Constantin Cantacuzino, ca institutie de invatamant superior. Odata cu intemeierea Academiei Domnesti incepe si istoria invatamantului superior din Tara Romaneasca, cu predare insa in limbile greaca si latina. Aceste doua limbi erau general folosite, toate institutiile de invatamant superior european de pana in secolul al XVIII-lea folosindu-le in mod curent.
Intre anii 1776-1779, langa biserica centrala au fost construite noi cladiri. Profilul invatatoresc de la Academia Domneasca a ramas neschimbat pana in anul 1818, cand Voda Caragea a dispus scoaterea acestuia de sub tutela manastireasca. Astfel, el a reorganizat-o, sub numele de Scoala Nationala Sfantul Sava, numindu-l in fruntea institutiei pe carturarul Gheorghe Lazar.
Invatatul ardelean Gheorghe Lazar randuieste prima scoala academica de stiinte filosofice si matematici, in limba romana. Astfel, "Academia de Stiinte chiar in limba romaneasca" se va bucura de predarea filozofiei si a stiintelor in limba romana.
Gheorghe Lazar instiinteaza ca pentru "un popor si neam ce este asa de vechiu, asa vestit, proslavit si inzestrat cu toate rodurile pamantului, precum si cu darurile duhovnicesti" se cuvine "o Academie cu stiinta, chiar in limba maicii sale".
Vreme de 14 ani, in chiliile de la Manastirea Sfantul Sava, profesorii romani au pregatit lectiile despre istorie si stiinte, de aceasta data in limba romana. Toate manualele au trebuit sa fie traduse in limba romana, atat cele de literatura, cat si cele stiintifice. Cu aceasta ocazie s-a si intarit o limba literara romaneasca deosebita, alaturi de o gramatica bine pusa la punct.
Pe vremea Sfantului Constantin Brancoveanu, cursurile tinute in Academia Sfantul Sava din Bucuresti abia adunau 150-200 ucenici; dupa inceputul secolului al XIX-lea insa, cursurile academice au inceput sa fie mult mai cautate, le ele participand aproape 400 de studenti. Mitropolitul de atunci al Moldovei obisnuia sa trimita elevi, in Bucuresti, spre a studia la "Scoala de la Sfantul Sava".
Din pacate, despre starea lucrurilor in Academia Sfantul Sava nu se pot spune foarte multe, cele mai multe documente nepastrandu-se pana astazi. Academia Domneasca inchinata Sfantului Sava va fi reorganizata de Sfantul Constantin Brancoveanu (1707), iar mai apoi de Alexandru Ipsilante (1776) si de Ion Caragea (1814-1817).
In anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza va imparti Academia Sfantul Sava in doua institutii: Universitatea din Bucuresti si Colegiul Sfantul Sava. In perioada anilor 1948-1990, colegiul a purtat numele de "Liceul Nicolae Balcescu".
O parte dintre absolventii cursurilor savarsite in Academia Domneasca au ajuns personalitati de seama, politice, culturale, dar si bisericesti. In viata bisericeasca, s-au afirmat urmatorii: mitropoliti ai Ugrovlahiei (Grigore de la Coltea, Grigore de la Caldarusani, Neofit), episcopi (Chesarie la Ramnic, Chesarie la Buzau, Ilarion la Arges, Ierotei al Dristrei). In viata politica si culturala a vremii, s-au remarcat urmatorii: Ianache Vacarescu, Nicolae Vacarescu, Grigore Brancoveanu, Constantin Campineanu, Stefan Balaceanu, Stefan Nestor, Iordache Golescu, Constantin Golescu, Constantin Dapontes si altii.
Cativa dintre elevii mai de seama ai Academiei au fost urmatorii: Nicolae Balcescu, Constantin I.C. Bratianu, Dimitrie C. Bratianu, Ion I.C. Bratianu, Take Ionescu, C.A. Rosetti, Mihail Sorbul, Gheorghe Tatarascu, Alexandru Vianu, etc.
O parte dintre absolventii de la Sfantul Sava au devenit, mai apoi, profesori. Dintre acestia, ii amintim pe urmatorii: Grigore Alexandrescu, Tudor Arghezi, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Henri Coanda, Barbu Stefanescu Delavrancea, Nicolae Filimon, Gala Galaction, Dimitrie Gusti, Spiru Haret, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iulia Hasdeu, Ion Heliade Radulescu, Eugen Ionescu, Nicolae Iorga, Simion Mehedinti, Grigore Moisil, Alexandru Odobescu, Anton Pann, Vasile Parvan, Camil Petrescu, Petrache Poenaru, Eufrosin Poteca, Alexandru Sahia, George Topirceanu, Duiliu Zamfirescu, etc.
Ruinele domnesti de la Manastirea Sfantul Sava
La sfarsitul anului 2010, cele patru statui amplasate in fata Universitatii din Bucuresti (Mihai Viteazul, Spiru Haret, Heliade Radulescu si Gheorghe Lazar) au fost mutata in Parcul Izvor (temporar), spre a putea construi o parcare subterana.
Astfel, odata cu inceperea lucrarilor pentru amenajarea unei parcari subterane, in piata din fata Universitatii, au fost scoase la lumina ruinele ansamblului monahal de la Sfantul Sava, biserica, chiliile si cladirile Academiei Domnesti.
Arheologii au scos la suprafata incaperile unde a fost tipografia, dar si primul muzeu din Tara Romanesca. Spre vest era asezata intrarea in complexul manastiresc, apoi o cladire puternic distrusa inca de la 1860, care nu mai apare pe planurile de la 1864, unde se presupune ca era muzeul, primul muzeu de istorie din Tara Romaneasca, spre sud o cladire importanta care adapostea seminarul, tipografia, iar spre nord era chiar Academia Domneasca, aflata pe locul actualei Universitati din Bucuresti.
Manastirea Sfantul Sava era mai veche, din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, insa Sfantul Constantin Brancoveanu a construit, in anul 1709, o biserica noua, a carei pisanie se pastreaza astazi la Muzeul National de Istorie.
Ruinele bisericii brancovenesti sunt scoase la lumina pe jumatate, cealalta parte aflandu-se sub bulevardul Regina Elisabeta. Statuia lui Mihai Viteazul statea pe locul abisidei sudice a bisericii brancovenesti. In interiorul bisericii celei noi se poate vedea absida sudica a bisericii celei vechi.
Intreaga curte a Manastirii Sfantul Sava a fost un cimitir, dar apoi acesta a fost restrans in jurul bisericii. In cimitirul complexului monahal de la Manastirea Sfantul Sava au fost descoperite mai multe morminte, asezate pe diferite niveluri, ultimul datand de prin anul 1850. Printre cei inmormantati aici, oameni simpli, se afla si cativa soldati rusi, ale caror urme de haine si insemne ii asociaza Regimentului IV.
Ruinele ansamblului monahal de la Sfantul Sava, dezgropate deja, ar putea fi daramate, spre a continua lucrarile la parcarea subterana. Este posibil ca doar ruinele celor doua biserici, zidite una peste cealalta, la un interval mare de timp, sa fie conservate, spre pastrare.
manastirea sf ilie
Manastirea Sfantul Ilie - Dealul Mare
Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul
Manastirea Sfantul Prooroc Ilie se afla pe raza comunei Coroieni, in apropierea localitatii Dealu Mare, din judetul Maramures, nu departe de soseaua Tg. Lapus-Dej, la 15 kilometri sud-vest de orasul Targu Lapus si la 36 de kilometri nord-vest de orasul Dej.
Din punct de vedere geografic, manastirea este situata in stanga drumului judetean Tg. Lapus - Galgau, la o distanta de 2 kilometri de la locul numit "La Clipta", punct unde se desparte Bazinul Lapusului de Bazinul Somesului. Asezamantul a fost ridicat pe dealul numit "Gruiul Rotund", la o altitudine de circa 550-600 de metri. Culmea Gruiul Rotund se intinde la sudul Depresiunii Lapusului, avand un caracter subcarpatic, pe o lungime de 30 de kilometri.
Manastirea este asezata intr-o poiana pitoreasca inconjurata de paduri de fag. Aici se intalnesc hotarele a cinci localitati: Fantanele, Valenii Lapusului, Coroieni, Draghia si Dealu Mare. Manastirea Sfantul Ilie se afla, din punct de vedere canonic, sub supravegherea Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.
Manastirea Dealul Mare - scurt istoric
In anul 1991, cu binecuvantarea Preasfintitului Justinian al Maramuresului si Satmarului, protosinghelul Paisie Cosma a pus inceput de viata monahala in acest loc. Protosinghelul Paisie, fiul duhovnicesc al Preasfintiei Sale, a fost crescut in Manastirea Rohia, avand deci radacini adanci in viata monahala, si a purces mai tarziu la infiintarea unei noi manastiri in apropierea satului sau natal, Dealu Mare.
Aceasta manastire nu a luat fiinta in urma unei legende sau a unui miracol deosebit; nici o alta vatra monahala nu se cunoaste a fi fost aici, si totusi, acest loc a fost ocrotit de o purtare de grija divina care a dus la ridicarea acestui asezamant monahal.
Lucrarile de zidire a manastirii au inceput in anul 1991, cand s-a facut un drum de acces pentru transportarea de materiale, s-a pregatit terenul pentru vatra manastirii si s-a ridicat prima chilie, adusa din localitatea Grosii tiblesului, chilie in care a locuit primul vietuitor, ieromonah Paisie Cosma, cel care s-a ingrijit de buna desfasurare a lucrarilor.
In anul 1992, s-au facut trasarile pentru fundatia viitoarei manastiri cu hramul Sfantul Prooroc Ilie, batandu-se primul tarus, iar prima sarja de beton s-a turnat, in partea Altarului, in 16 iulie.
Sfintirea locului a avut loc in 20 iulie, prin prezenta Preasfintitului Serafim Fagarasanul, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, din incredintarea Preasfintitului Justinian Chira, Episcop al Maramuresului si Satmarului. Preasfintitul Serafim a fost inconjurat de un numeros sobor de preoti si credinciosi. Prima caramida pe fundatie s-a pus in ziua de marti, 18 august, apoi s-a ridicat zidaria pana la nivelul geamurilor si s-a turnat fundatia pentru casa.
Lucrarile au fost reluate in anul 1993, continuandu-se cu zidaria, cofraje pentru bolti, plase de fier beton la bolti si ridicarea parterului la casa. In anul urmator, au continuat lucrarile la biserica. Crucea pe Cupola s-a asezat in data de 2 noiembrie. Tot in cursul anului 1994 s-au cumparat 2 clopote si s-a ridicat o clopotnita. In 1995 au fost reluate lucrarile la casa de lemn, simtindu-se nevoia de locuinte si mai ales de un Paraclis pentru rugaciune, lucru care s-a si realizat. Paraclisul a fost sfintit de catre Preasfintitul Iustin Sigheteanul, dandu-i-se hramul Cuvioasa Parascheva.
La o distanta de 200 de metri de manastire, in mijlocul padurii, s-a inaltat un foisor din lemn pentru servirea mesei oficiale cu ocazia hramului, care poate adaposti 150 de persoane. O alta lucrare realizata pe plan local cu mici cheltuieli: s-au facut 25.000 de bucati de caramida pentru un corp de casa asezat langa casa de lemn, facand corp comun cu aceasta.
In anul 1996 s-au reluat in parte unele lucrari la biserica, facandu-se instalatia electrica precum si geamurile, usile fiind de asemenea date in lucru, fiind sculptate in lemn masiv de stejar. S-au continuat lucrarile la corpul casei din caramida, care cuprinde bucatarie, camera pentru alimente, trapeza, 3 bai, 2 beciuri, iar la nivelul superior camera oficiala si chilii pentru vietuitori.
Biserica, a carei constructie a fost finalizata, este masiva, spatioasa si inalta. A fost construita din caramida, pe fundatie din bolovani de piatra, cimentati. Are forma de cruce si este compartimentata in altar, naos si pronaos. Are un pridvor inchis si altul deschis. Altarul spatios este luminat de patru ferestre: doua pe peretele din fata si cate una pe lateral. Naosul are absidele largi si adanci. Este delimitat de pronaos prin doi stalpi masivi din beton care sustin si arcada boltii. in pronaos este balconul pentru cor. Pridvorul inchis are cate o camera pe stanga si dreapta, pentru spovedanie si pentru scara de urcare in balcon. Catapeteasma este din lemn de stejar sculptat.
La o distanta de 30 de metri de biserica, se afla o cladire mare, etajata, cu cerdacuri la parter si etaj, sustinute de stalpi din lemn. Este acoperita cu tigla. Ea adaposteste un mic paraclis pentru slujbele de toate zilele si iarna, staretia, 16 chilii, trapeza, bucataria, magazii si un salon muzeu. La manastire a fost construit si un frumos altar de vara.
Se poate spune ca toate realizarile facute pana in prezent sunt rodul jertfei si al dragostei crestinesti a credinciosilor din zona, dar si a celor veniti din alte parti. Credinciosii din localitatile din jurul manastirii, pe langa ajutorul banesc oferit, au luat parte ca voluntari la multe dintre lucrari, mai ales cei din localitatile Fantanele, Valenii Lapusului, Peteritea, Coroieni, Draghia, Baba si Dealu Mare. Un sprijin deosebit a fost acordat de catre domnul Ropan Gavril din Coroieni si domnul Filip Alexandru din localitatea Dealul Mare, care, in anul 1994, s-au oferit a suporta cheltuielile pentru manopera punerii tablei pe acoperisul bisericii, cumparand si o parte din tabla si contribuind la cumpararea clopotelor.
"Bunul Dumnezeu sa rasplateasca tuturor celor cunoscuti sau tainuiti pentru dragostea aratata fata de acest asezamant, rugandu-i totodata sa ramana alaturi de noi pana la sfarsitul drumului inceput", spun calugarii din obstea de la Dealu Mare, cu increderea ca vor face ceea ce trebuie pentru a implini visul ctitorului acestui sfant asezamant, Parintele Paisie Cosma, trecut la Domnul in anul 2010.
Preasfintitul Iustinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, adreseaza credinciosilor care vin la aceasta manastire un frumos cuvant arhieresc, care se regaseste si in brosura de prezentare a Manastirii Sfantului Prooroc Ilie - Dealu Mare:
"Manastirile isi au un important rol si astazi in viata Bisericii. Rolul pe care-l au manastirile este apostolatul. Apostolatul prin rugaciune, apostolatul prin cuvant dar mai ales, apostolatul cu fapta. De aceea, datoria manastirilor este si astazi, in primul rand, sa cultive in sufletele credinciosilor setea de lumina duhovniceasca si de viata curata, pe care am pierdut-o in clipa in care am pasit dincoace de pragul paradisului. Pentru a cunoaste mai bine viata acestor oameni, a acestor umiliti ucenici ai lui Hristos, coborati-va pentru cateva clipe la pragul chiliilor lor smerite si luati parte la ruga lor fierbinte si veti intelege atunci tot rostul vietii lor minunate. Veti vedea cum si astazi, ca altadata, mainile lor se trudesc cu munca grea si sfanta, iar buzele lor inalta rugaciuni fierbinti catre bunul Dumnezeu, la care cer ajutor si bunacuvantare pentru toti oamenii."
Manastirea Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul
Localitatea Dealu Mare, comuna Coroieni, nr. 176, judetul Maramures
Cod postal: 437128
Telefon: 0262.389.536
Localitatea Dealu Mare, comuna Coroieni, nr. 176, judetul Maramures
Cod postal: 437128
Telefon: 0262.389.536
Dorina Zdroba
miercuri, 9 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)